Review-ul de Luni #84 - Produse de ingrijirea tenului cu Acid Hialuronic si Vitamina C de la Gerovital



Hello Beauties, 



      Noutatile primite de la Farmec, mi-au placut foarte mult, nu m-au dezamagit nici de aceasta data, asa cum nu au facut-o niciodata.
      Un brand cu renume de peste 120, un brand cu care am crescut, un brand pe care il respect si il iubesc.
      Din nou povestim astazi despre ingrijirea tenului si despre hidratare. Va las sa cititi detaliile de pe site despre noile produse cu Acid Hyaluron C apoi va spun si eu cate ceva despre ele.





Noua gamă Gerovital H3 Hyaluron C conține produse cu formulări pe bază de acid hialuronic pudră și lipozomal și vitamina C. Produsele sunt destinate pentru îngrijirea tenului normal cu tendință de uscare.

Spre deosebire de produsele Gerovital H3 Classic, în care acidul hialuronic este integrat în complexul anti-age H3 (acid hialuronic, vitamina E și juvinity) cu efect anti-age și geriatric, în noua gamă Gerovital H3 Hyaluron C vom găsi concentrații de până la 2% de acid hialuronic și vitamina C, cu efect antirid și de hidratare.




Fiole cu Acid Hialuronic Hyaluron C, 2%

Este un ser bogat în Acid hialuronic pur şi lipozomal și Vitamina C, ingrediente cu efecte de hidratare, antirid, antioxidante, care asigură umplerea și netezirea ridurilor dinspre interior și previn efectele nedorite ale îmbătrânirii premature a pielii. 

Adresabilitate
Aceste fiole sunt recomandate persoanelor care au nevoie de hidratare și de stimularea procesului de reînnoire celulară - tenuri obosite, tenuri care necesită uniformizare a aspectului pielii, tenuri cu riduri fine și de expresie, tenuri acneice.

Conțin un ser bogat în acid hialuronic pudră și lipozomal și vitamina C, cu efecte antirid, de umplere a ridurilor, efecte hidratante și de protecție a pielii și efecte de corectare a micilor imperfecțiuni - conferind uniformizarea aspectului pielii și un plus de luminozitate/strălucire. 


Ingrediente active
Acidul Hialuronic pur contribuie la creșterea cantității de apă legată la nivelul stratului cornos şi la diminuarea pierderilor transepidermale de apă. 
Lipozomii cu Acid Hialuronic se absorb în piele și asigură hidratarea la nivelul dermului. 
Vitamina C este un antioxidant puternic ce actionează sinergic cu complexul de acid hialuronic pudră și lipozomal, având efect de stimulare a sintezei fibrelor de colagen și elastină.


Mod de utilizare
Fiolele pot fi aplicate zilnic, dimineața și seara, fără întreruperi.
Se scurge tot serul în partea de jos a fiolei după care fiola se poziţionează cu punctul de rupere în faţă. 
Pentru protejarea mâinilor, fiola se înfăşoară într-un şerveţel înainte de rupere. 
Conţinutul unei fiole se răstoarnă în palmă şi se aplică prin masaj uşor pe faţa proaspăt demachiată. 
Tot conţinutul fiolei se foloseşte pentru o singură aplicare! 
După absorbţia serului, se aplică crema de întreţinere zilnică.






Apa micelară Hyaluron C 400 ml

Apa micelară se bazează pe acțiunea micelelor formate, care ajută la antrenarea și eliminarea delicată a tuturor impurităților acumulate la suprafața pielii. 

Mod de utilizare
Se aplică pe față, gât și decolteu masând cu ajutorul unui disc cosmetic. Nu necesită clătire!




      M-am bucurat foarte mult cand am primit aceste produse, mai ales ca acum in sezonul rece avem nevoie de ceva mai multa hidratare.
      Apa micelara curata si improspateaza tenul, machiajul se curata frumos de la prima aplicare, nu este nevoie sa insistati.
      In ce priveste fiolele, ele m-au impresionat foarte placut. Am incercat si varianta veche tot de la Farmec si as vrea sa fac o cura de zece zile pe luna cu aceste fiole. Ele contin un serum foarte concentrat si hidratant. Fiolele se sparg (cu grija sa nu va taiati, eu dupa douazeci si sapte de ani de serviciu, am spart mii de fiole si am dexteritate, dar voi puteti sa folositi un prosopel pe care il puneti pe capatul fiolei si apoi o rupeti) si tot continutul se toarna in palma si se foloseste pentru o singura aplicare. Eu l-am masat pentru a intra mai usor in piele, pare si putin uleios. Dupa ce este absorbit tenul nu ramane lipicios si puteti aplica mai departe produsele voastre de ingrijire. Eu le-am folosit seara, apoi am aplicat crema de noapte. Tenul este mai hidratat si pielea mai elastica dupa o cura cu aceste fiole.
      Ma declar super incantata de ele si vi le recomand cu drag.
      Cine le-a folosit? V-au placut? Va astept cu pareri si impresii si va doresc o spatamana frumoasa.




Etichete: , , , , , , , ,